Măsuri șoc pregătite de Guvern: 25% dintre bugetari concediați, program de lucru redus și scădere de salariu pentru cei rămași.

Măsuri șoc pregătite de Guvern: 25% dintre bugetari concediați, program de lucru redus și scădere de salariu pentru cei rămași.

DISPONIBILIZĂRI. Coaliția de la guvernare ia în considerare o reducere cu 25% a numărului de angajați din sectorul public și, pe o perioadă de un an și jumătate, o diminuare a duratei programului de lucru pentru funcționarii statului. Această măsură ar implica, evident, și o scădere a salariilor în intervalul menționat.

Conform surselor B1TV, unul dintre scenariile discutate de coaliție preconizează desființarea a 25% din posturile ocupate în sectorul public, ceea ce ar însemna că 25% dintre bugetari ar trebui să părăsească funcțiile.

Pentru a reduce deficitul bugetar, coaliția ia în considerare o scurtare a programului de lucru pentru angajații din sectorul public, de la 8 la 6 ore pe zi. Aceasta ar implica și o diminuare a salariului cu 25%. Măsura ar urma să fie implementată pe o perioadă de un an și jumătate. La un moment dat s-a discutat chiar și despre un concediu forțat de cinci zile pe lună, fără plată, însă această opțiune pare să fi fost abandonată în favoarea soluției propuse.

Conform surselor B1 TV, se preconizează o majorare a TVA-ului la 21%, în loc de 19%, începând cu data de 1 august. Aceasta reprezintă cea mai semnificativă modificare din pachetul de măsuri fiscale. Se estimează că vor exista două cote de TVA: una de 11% pentru alimente, medicamente și apă pentru irigații și o cotă de 21% pentru celelalte bunuri și servicii. Astfel, cota generală de TVA va crește de la 19% la 21%.

Măsurile ar urma să fie anunțate oficial joi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.