Uzina de apă din Târnăveni, închisă; salinitatea în Târnava Mică a ajuns la peste 3.000 mg/l

Uzina de apă din Târnăveni, închisă; salinitatea în Târnava Mică a ajuns la peste 3.000 mg/l

CRIZĂ DE APĂ. Uzina de apă din Târnăveni a fost închisă din nou, în urmă cu o noapte, după ce salinitatea din râul Târnava Mică a ajuns la peste 3.000 mg/l, de această măsură fiind afectate patru unități administrativ-teritoriale – Târnăveni, Adămuș, Băgaciu și Gănești, a anunțat, marți, directorul Aquaserv Mureș, Sipos Levente.

‘Noi încercăm în momentul de față să funcționăm în niște ferestre, cum ne permite salinitatea. . La Fântânele suntem în momentul de față la puțin peste 2.000 mg/l. După ce trece valul de acolo, începem să calculăm unde o să se deschidă următoarea fereastră când putem opera la Târnăveni. Speranța este că undeva mâine seară să putem reporni uzina din Târnăveni. Suntem conștienți că fereastra care se va deschide nu va fi nici asta prea mare, vorbim de maxim două zile, o zi jumătate, pentru că evenimentele de ieri de la Sursă, de la Praid, ne indică faptul că vine un val de salinitate și mai mare decât cel actual și, până în momentul de față cel puțin, o să țină valul respectiv vreo 6-7 ore’, a declarat, într-o conferință de presă, directorul Aquaserv Mureș.

Pe durata întreruperii furnizării apei la rețea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Compania Aquaserv vor continua distribuirea apei potabile și a apei menajere prin punctele stabilite la nivel local.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureș, Ovidiu Ianculescu, a arătat că apa pârâului Corund este pompată peste zona de risc și nu se mai scurge aproape deloc prin canion, însă, din cauza lucrărilor care au loc în șantierul de la Praid, s-a produs un nou val de sare care s-a propagat pe cursul de apă.

‘Constructorul a reușit, ieri, să treacă de zona cu cel mai mare risc. Instant, după ce a atins acea zonă, am avut un vârf de creștere al conductivității pe râul Corund, a ‘explodat’ de la 7.000 microsiemens pe centimetru (µS/cm), cât avusesem dimineața, am ajuns la valori de 130.000. …. Din informațiile pe care le-am primit de la colegii mei care sunt la fața locului, prin avansul care l-a luat constructorul, sigur vom atinge un nou vârf. Din păcate asta este situația. Ne îngrijim, noi, cei de la Apele Romane, și colegii de la IGSU, să meargă acele motopompe încontinuu, restul evenimentelor nu le putem stopa și constructorul trebuie să avanseze, să iasă din acea zonă’, a afirmat Ovidiu Ianculescu.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Mureș, Szekely Annamaria, a afirmat că instituția a monitorizat în permanență zona râului Târnava Mică, mai ales în amonte de orașul Sângeorgiu de Pădure, iar duminică s-a observat existența unei cantități mari de pești morți pe fundul apei.

‘Turbiditatea a fost foarte mare, nu am reușit să vedem fundul apei decât ieri. Ieri, colegii mei au văzut că sunt pești mulți pe fund, pești morți mă refer, care urmează să se ridice la suprafața apei în zilele ce urmează. Fac apel la populație să nu consume peștii care o să plutească pe apă, pentru că o să fie în stadiu avansat de descompunere. O să colectăm peștii morți, avem o lungime foarte mare și o să încercăm să intervenim cât mai prompt. Dar eu mă gândesc la tone de pește morți, așa că oricum o să fie de durată’, a susținut Szekely Annamaria.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Iuliu Moldovan, a precizat că instituția monitorizează situația izvoarelor și a fântânilor publice de-a lungul râului Târnava Mică, iar rezultatele sunt bune.

‘În acest moment nu avem probleme cu indicatorul salinitate în aceste izvoare și fântâni publice. Am monitorizat și activitatea de la Spitalul Municipal Târnăveni. Sunt aproape 600 de pacienți internați acolo. Activitatea spitalului se desfășoară în mod normal, fără nicio problemă. Apa este asigurată de către Aquaserv și ISU, este apă potabilă. ‘, a afirmat Iuliu Moldovan.

Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Horea’ al județului Mureș, Călin Handrea, a arătat că instituția livrează apă zilnic, împreună cu Aquaserv, atât la bazinele care sunt amplasate în localități, apă potabilă, respectiv apă menajeră.

‘Am avut inițial opt autospeciale care aveau un volum de 118 mc și le-am suplimentat, începând de duminică, cu încă trei autospeciale, ajungând la un volum de 168 mc în total. Dar, ca și cantități livrate, au crescut de la zi la zi…. Aș face și eu un apel, pe lângă cele anterioare, și anume la consumul rațional al acestei ape. Și dacă nu e obligatoriu să udăm florile, să mai amânăm încă, pentru că apa e necesară pentru populație și pentru animale în mod special’, a arătat Călin Handrea.

Prefectul Barabási Antal-Szabolcs a felicitat întreaga echipă care gestionează situația din cele 16 localități aflate sub starea de alertă, plus comuna Suplac, arătând că programul instituțiilor implicate este non-stop și a ținut să precizeze că zonele turistice ale județului nu sunt afectate.

Citește și: Sovata rămâne o destinație sigură și deschisă pentru turiști. Lacul Ursu se deschide oficial vineri

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.