TURISM. Un parc de distracţii va fi construit la Miercurea Ciuc printr-o investiţie privată de 56 de milioane de euro, urmând a pune accent şi pe culturile secuiască, săsească, română şi romă. Parcul, care nu a fost încă denumit oficial, va fi un ”Disneyland transilvănean”, o lume de poveste din secolele XIV–XV.
Primarul din Miercurea Ciuc, Korodi Attila, investitorul Lénárd András şi reprezentanţii companiei Antonio Zamperla Spa – The Amusement Group, implicată în cele mai cunoscute parcuri de distracţii din lume, au anunţat, luni, o investiţie de 56 de milioane de euro într-un parc de distracţii care ar urma să devină operaţional în anul 2027.
”Mai mult decât un parc de distracţii: întâlniri, zâmbete, prezentarea naţionalităţilor transilvănene şi a perioadei Evului Mediu din Ardeal – acesta este conceptul de bază al parcului de distracţii, care va fi amenajat la Miercurea-Ciuc, în zona Băile Jigodin, printr-o investiţie privată în următorii ani”, au transmis, luni, reprezentanţii Primăriei Miercurea Ciuc, într-un comunicat de presă.
Primarul Korodi Attila a afirmat că: ”Miercurea-Ciuc nu va avea probleme cu numărul de înnoptări turistice pentru o lungă perioadă de timp după realizarea acestei investiţii de o importanţă majoră”.
”Numele nu este încă definitiv stabilit – ne gândim dacă să se numească Dracula Park sau Transylvanian Dracula Park. Pornind de la regele Matei Corvin până la Dracula, otomani, tătari, se va pune accent şi pe culturile secuiască, săsească, română şi romă”, a declarat acesta.
Pe lângă o clădire inspirată de Castelul Corvinilor, vor putea fi văzute şi sate secuieşti, săseşti şi româneşti, o tabără de romi, o tabără de asediu otomană, toate prezentate prin elemente arhitecturale completate de ”montagne russe”, carusele, săli cu oglinzi şi castele bântuite.
Potrivit datelor transmise de Lénárd András, în prima fază va fi realizat strict parcul de distracţii propriu-zis, printr-o investiţie de 56 de milioane de euro.
Parcul va fi realizat în zona Băile Jigodin, pe un teren unde în prezent se află o hală industrială. Această hală va fi reconvertită, iar în jurul ei se vor construi aproximativ 40 de unităţi de servicii auxiliare (de la elemente de joc până la cafenele şi baloane cu aer cald). Proiectul este deja în fază de planificare şi autorizare, iar autorizaţia de construcţie este aşteptată anul viitor, după care va începe imediat implementarea primei faze.
Faza a doua a proiectului se va realiza pe terenul Composesoratului Sâncrăieni, aflat în apropiere de prima locaţie
Aici vor fi construite spaţii de cazare şi un ”sanctuar al urşilor”.
”Această „rezervaţie”, care va funcţiona ca adăpost pentru urşi, va fi legată de parcul de distracţii printr-o telecabină, permiţând vizitatorilor să observe animalele de la înălţime”, a mai transmis Lénárd András.
Se estimează că proiectul va crea 220 de locuri de muncă directe şi va atrage anual aproximativ 600.000 de vizitatori.
Lasă un comentariu