SPRIJIN EUROPEAN. Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer şi Donald Tusk au sosit sâmbătă dimineaţa la Kiev, pentru a-şi arăta sprijinul pentru Ucraina şi a cere Moscovei, în mod concertat cu SUA, un „armistiţiu complet” de 30 de zile, informează agenţiile internaţionale de presă.
Această vizită a liderilor francez, german, britanic şi polonez răspunde simbolic festivităţilor organizate cu mare pompă cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste care au avut loc vineri în Piaţa Roşie de la Moscova, în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a circa 20 de lideri străini, printre care preşedintele chinez Xi Jinping.
„Vom continua să creştem sprijinul nostru pentru Ucraina. Vom intensifica presiunea asupra maşinăriei de război ruse până când Rusia va accepta un armistiţiu durabil”, au atenţionat cei patru lideri europeni într-o declaraţie comună.
Cei patru vor participa la Kiev la o reuniune virtuală cu alţi lideri ai „coaliţiei voluntarilor”, acele ţări occidentale, în special europene, gata să aducă „garanţii de securitate” Ucrainei.
Potrivit declaraţiei lor, ei vor informa de asemenea alte ţări cu privire la „progresele realizate în vederea unei viitoare coaliţii care să reunească forţe aeriene, terestre şi maritime” pentru ajutorarea armatei ucrainene, „după un eventual acord de pace” cu Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu trei ani.
Franţa şi Regatul Unit asigură conducerea acestei coaliţii cu contururi încă neclare.
Lasă un comentariu