Finală prezidențială între George Simion și Nicușor Dan

Finală prezidențială între George Simion și Nicușor Dan

PREZIDENȚIALE 2025.  George Simion, candidatul AUR, a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu peste 40% din voturile exprimate duminică. După numărătoarea a voturilor din toate secțiile de vot (inclusiv din străinătate), candidatul independent Nicușor Dan s-a clasat pe locul doi. El a obținut 21 % procente din voturi, devansându-l pe Crin Antonescu (20,06 %).

Din totalul de 9.571.000 de voturi, George Simion a obținut peste 3.830.000 de voturi, Nicușor Dan 1.979.000 de voturi, iar Crin Antonescu 1.897.000 de voturi.

VOTUL DIN DIASPORA DECISIV

George Simion, candidatul AUR, a obținut 586.834 de voturi (59,57%), la primul tur al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea tuturor proceselor verbale din străinătate.

Pe locul al doilea se situează candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut în diaspora 247.333 voturi (26,29%), urmat de Crin Antonescu (Alianța electorală ‘România, Înainte!) cu 65.265 de voturi (7,16%) și Elena Lasconi (USR) – 31.495 voturi (3,34%).

Turul doi va avea loc peste două săptămâni, pe 18 Mai.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.