Avem lista finală a competitorilor la prezidențiale. Doar George Simion candidează din partea suveraniștilor

Avem lista finală a competitorilor la prezidențiale. Doar George Simion candidează din partea suveraniștilor

Prezidențiale2025. Procedura privind stabilirea candidaturilor la alegerile prezidenţiale din luna mai s-a încheiat astăzi, astfel că acum se ştie clar lista competitorilor care vor intra în cursa electorală pentru Cotroceni. Biroul Electoral Central a validat inițial 12 candidaţi pentru a intra în cursa electorală. Singura incertitudine era legată de candidatul suvernanist. Dar lidera POT, Anamaria Gavrilă a anunțat miercuri seara, pe Facebook, că se retrage din cursa prezidențială pentru a-l susține pe George Simion.

Pe 20 martie, candidaturile rămân definitive. Candidaturile şi semnele electorale definitive sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale constituite, precum şi prin intermediul mass-media, în ordinea în care au fost depuse.

Candidații rămași oficial în cursa pentru Cotroceni sunt:

  1. Nicuşor Dan (independent)
  2. Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
  3. Victor Ponta (independent)
  4. Elena Lasconi (USR)
  5. George Simion (AUR)
  6. Lavinia Şandru (PUSL)
  7. Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
  8. John-Ion Banu-Muscel (independent)
  9. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
  10. Daniel Funeriu (independent)
  11. Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).

În cazul lui Sebastian-Constantin Popescu, propus de Partidul Noua Românie, şi al lui John-Ion Banu-Muscel (independent), Biroul Electoral Central a decis sesizarea organelor de urmărire penală în vederea stabilirii autenticităţii listelor de susţinători care au însoţit candidaturile.

În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor – 22 martie – se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot. Pe 4 aprilie începe campania electorală şi se încheie pe 3 mai, la ora 7,00. Primul tur al alegerilor se va desfășura pe 4 mai, iar turul doi pe 18 mai.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.