Negocieri în curs pentru structura viitorului guvern

Negocieri în curs pentru structura viitorului guvern

GUVERN: Noul executiv ar urma să aibă doar 15 sau maximum 16 ministere, faţă de 18 acum, iar numărul secretarilor de stat va fi redus la jumătate. Este ceea ce au convenit de principiu liderii coaliţiei pro-europene, la o nouă întâlnire desfăsurată ieri la Palaltul Victoria, anunță RRA

Se lucrează în continuare la varianta finală, dar PSD, PNL, USR şi UDMR intenţionează să dea un semnal că vor să reducă cheltuielile şi birocraţia şi să recâştige încrederea românilor în instituţii.

În acelaşi timp continuă şi negocierile din coaliţia pro-europeană pentru realizarea programului de guvernare. O misiune dificilă de armonizare a programelor politice ale ficăreia dintre cele patru formaţiuni. Se lucrează zilnic într-o comisie comună special constituită la Parlament.

Dincolo de structura executivului şi a programului de guvernare, liderii celor 4 partide trebui să stabilească şi cum vor fi împărţite funcţiile în viitorului Legislativ.

Calculele arată că în actuala formulă coaliţia dispune de o largă majoritate, de 305 mandate, suficiente pentru a decide cine va avea conducerea Camerei Deputaţilor sau a Senatului.

Noul Parlament a fost convocat de preşedintele Klaus Iohannis vineri 20 decembrie de la ora 14, cu o zi înainte de încheierea actualei legislaturi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.