Marea majoritate a britanicilor vor înapoi în Uniunea Europeană

Marea majoritate a britanicilor vor înapoi în Uniunea Europeană

SONDAJ. Majoritatea britanicilor care au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană în 2016 ar accepta acum revenirea la libera circulație în schimbul accesului la piața unică a UE, potrivit unui nou sondaj. Dintre toți votanții britanici, 68% au susținut ideea unei aderări la libera circulație și la piața unică, iar 18% au fost împotrivă, arată sondajul comandat de un think-tank european și citat de Politico.

Cercetarea realizată de think-tank-ul European Council on Foreign Relations (ECFR), publicată joi, arată că invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina și revenirea iminentă a lui Donald Trump la Casa Albă au „schimbat fundamental contextul” în care britanicii văd relațiile dintre Marea Britanie și UE.

Institutul YouGov/DataPraxis a sondat 2.125 de britanici în cadrul studiului său. Acesta a constatat că 54% dintre cei care au susținut Brexitul în 2016 ar accepta acum libera circulație a persoanelor, pentru călătorii, locuire și muncă peste granițe, în schimbul accesului la piața unică a blocului comunitar.

Cercetătorii au sugerat că sprijinul pentru o astfel de răzgândire ar putea fi legat de nivelurile ridicate de imigrație din Regatul Unit prezente chiar și după Brexit – ceea ce înseamnă că plecarea Marii Britanii din bloc nu mai este văzută ca o modalitate de a controla frontierele.

Partidul Laburist a promis în manifestul său electoral că nu va reintra pe piața unică sau în uniunea vamală. Cu toate acestea, de la preluarea mandatului în iulie, Partidul Laburist s-a angajat într-o „resetare” a relațiilor cu UE.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.