ENERGIE. Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, România a ocupat pentru prima dată poziția de cel mai mare producător de gaze din UE în al doilea trimestru din 2024. Producția de gaze a României a fost de 2,3 miliarde de metri cubi în această perioadă, o valoare mai mică cu 4% față de trimestrul anterior, dar în creștere cu 1% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut.
Țările de Jos, anterior cel mai mare producător de gaze din UE, au continuat să reducă producția. În al doilea trimestru al anului 2024, producția olandeză a scăzut cu 18% față de trimestrul precedent și cu 17% față de anul anterior, totalizând 2,23 miliarde de metri cubi.
Locul al treilea în clasamentul producției de gaze în UE a fost ocupat de Germania, cu 0,9 miliarde de metri cubi, urmată de Italia (0,7 miliarde de metri cubi) și Ungaria (0,4 miliarde de metri cubi).
La nivel european, producția internă de gaze a continuat să scadă, atingând un total de aproximativ 8 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă o scădere de 8% față de trimestrul precedent și cu 18% mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut.
Analizând producția anuală, șapte state membre au înregistrat creșteri, cele mai mari fiind înregistrate în Danemarca (+37%), Spania (+21%) și Grecia (+16%). În schimb, producția de gaze a scăzut în alte nouă state membre, cu reduceri între -1% în Italia și -46% în Franța. În Austria, producția a rămas stabilă față de anul precedent (+0,46%).
Scădere semnificativă a consumului de gaze în UE
Consumul de gaze în UE a ajuns la 611 miliarde de metri cubi, în scădere cu 6% (-3,8 miliarde de metri cubi) față de aceeași perioadă a anului trecut, semn al unei cereri în scădere, influențată parțial de o reducere cu 22% a utilizării gazelor pentru producția de energie electrică. Comparativ cu trimestrul precedent, consumul de gaze a scăzut cu 45% (-49,4 miliarde de metri cubi), o consecință a încheierii sezonului de încălzire.
Reducerea consumului s-a resimțit în toate statele membre, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Letonia (-79%) și România (-62%). De asemenea, s-au observat scăderi de peste 50% în Franța, Cehia, Ungaria, Slovacia și Austria, iar alte opt state, printre care Germania, Croația, Italia și Belgia, au înregistrat scăderi de peste 40%.
Aceste evoluții evidențiază schimbările continue în sectorul energetic din UE, cu o tendință de reducere a dependenței de gaze naturale, pe fondul unei producții în scădere și al adaptării consumului în statele membre.
Lasă un comentariu