Misterul dronelor dispărute: alerte consecutive în spațiul aerian românesc

Misterul dronelor dispărute: alerte consecutive în spațiul aerian românesc

ATAC. Mister în jurul dronelor care au pătruns în spaţiul românesc, în două seri consecutive. Au dispărut de pe radare în interiorul României şi nu se ştie nimic de ele.

Noi alerte pe litoralul românesc. Pentru a doua seară consecutiv, o dronă a pătruns în spaţiul aerian al României. Imediat au fost activate forţele militare. La fel ca şi joi seară, patru avioane de vânătoare au fost ridicate de la sol. Radarele armatei au detectat ţinta la aproximativ 45 de kilometri Est de localitatea Sfântu Gheorghe din județul Tulcea. 

Aproximativ trei ore a durat seara trecută.  Este a doua zi la rând când un obiect zburător de mici dimensiuni, o dronă rusească cel mai probabil, intră în spaţiul nostru aerian dinspre Marea Neagră şi pătrunde kilometri buni în interiorul ţării. 

Mister în jurul dronelor care au pătruns în spaţiul românesc

De data aceasta, alarma a fost dată în jurul orei 2:30, azi noapte, când sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 de kilometri Est de localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Tulcea.

Semnalul radar, spun cei din MApN a indicat traversarea frontierei terestre în jurul orei 4 dimineaţa, în zona Gura Portiţei, oră la care a fost dat şi semnalul Ro-Alert pentru populaţia din judeţul Tulcea. Ţinta a fost urmărită pe radare până în dreptul localităţii constănţene Cogealac, la 19 kilometri în interiorul teritoriului. Cu o zi în urmă, după un scenariu asemănător, o dronă a pătruns, 14 kilometri în interiorul ţării până în dreptul localităţii constănţene Amzacea.

În ambele situaţii, nu a existat vreo zonă de impact, însă armata nu explică ce s-a întâmplat cu aceste drone care au dispărut de pe radare în interiorul României şi nu se mai ştie nimic de ele. 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.