Proiectul privind salariul minim european avansează în Parlamentul României

Proiectul privind salariul minim european avansează în Parlamentul României

LEGE. Proiectul de lege care introduce salariul minim european, adoptat de Guvernul României în iunie, a primit avize pozitive din partea comisiilor de specialitate ale Senatului în septembrie. Acesta prevede ca salariul minim brut să reprezinte cel puțin 50% din salariul mediu brut din fiecare țară membră a Uniunii Europene. În România, acest prag ar însemna o ajustare semnificativă, având în vedere că salariul mediu brut este de aproximativ 7.700 lei, iar salariul minim brut este de 3.700 lei, începând din iulie 2024. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie votat în plenul Senatului și ulterior în Camera Deputaților.

Comisia pentru Afaceri Europene din Senat a dat aviz favorabil proiectului pe 11 septembrie, după ce alte comisii-cheie (Buget-Finanțe, Administrație Publică și Drepturile Omului) și-au exprimat susținerea pentru această inițiativă. Înainte de a intra în dezbaterea finală și votul în plen, legea mai așteaptă avizul Comisiei Juridice și al Comisiei pentru Muncă.

Proiectul privind salariul minim european este o inițiativă a Comisiei Europene, care solicită ca salariile minime din statele membre să fie stabilite în funcție de o formulă obiectivă. În România, acest mecanism este inclus și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care stabilește că salariul minim brut trebuie să fie actualizat anual, ținând cont de indicatori economici precum puterea de cumpărare și productivitatea muncii.

Legea mai stipulează că un angajat poate fi plătit cu salariul minim brut pe economie doar pentru o perioadă de maximum 24 de luni. După această perioadă, salariul trebuie majorat, fără a scădea valoarea netă a remunerației.

Noua legislație prevede sancțiuni mai dure pentru angajatorii care nu respectă plata salariului minim garantat, amenzile putând ajunge la 200.000 lei.

Un alt element important al legii este consolidarea negocierilor colective. Se dorește ca acestea să acopere până la 80% dintre angajații din mediul privat, față de sub 20% în prezent. Acest obiectiv urmează să fie atins printr-un plan de acțiune propus de Guvern, în colaborare cu partenerii sociali, și revizuit periodic.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.