SĂNĂTATE. Bilanțul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” crește, iar în atenția anchetatorilor a fost adus un nou caz din secția ATI a spitalului din Capitală.

O asistentă a raportat recent că un pacient internat în secția de Terapie Intensivă ar fi decedat după ce injectomatul de la patul său ar fi fost deconectat de la priză.  Decesul pacientului a survenit acum trei zile, în timp ce se desfășoară o amplă investigație privind două doctorițe din aceeași secție, care sunt acuzate că ar fi provocat moartea a aproape 20 de pacienți într-un interval de doar trei zile. Asistenta a informat ieri, în scris, managerul spitalului că, pe 10 august, a găsit un injectomat scos din priză în secția de Terapie Intensivă. Aparatul era conectat la patul unui pacient, care ulterior a decedat în circumstanțe suspecte.

Cazul Pantelimon a declanșat o criză profundă în România, punând față în față sistemul medical și cel de justiție, într-un conflict care, la nivelul percepției publice, obligă oamenii să aleagă între medici și procurori. Situația a devenit extrem de tensionată după ce rechizitoriul și interceptările realizate de procurori au adus în atenția publicului detalii tulburătoare. Aceasta a stârnit o anxietate colectivă într-o țară deja marcată de traumele unor tragedii precum Colectiv, unde vinovații nu au fost pedepsiți corespunzător.

Modul în care atât sistemul de justiție, cât și cel medical au gestionat această criză reflectă o lipsă acută de strategie și coordonare. De la reacțiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, până la solidarizarea rapidă a medicilor de Terapie Intensivă cu colegii lor arestați, este evident că atât procurorii, cât și Ministerul Sănătății, nu au reușit să prioritizeze binele comun. În loc să se concentreze pe nevoile pacienților de la Pantelimon, discuția s-a transformat într-o luptă de putere, cu medici și procurori încercând să își impună punctul de vedere.

Într-o societate sănătoasă, relația dintre cetățeni și guvern ar trebui să fie bazată pe încredere – încrederea că guvernul acționează în interesul comun. Totuși, în România de astăzi, după ani de campanii de ură și manipulare media, atât medicii, cât și procurorii se simt amenințați și vulnerabili. Această tensiune a dus la o polarizare periculoasă, în care cele două bresle sunt văzute ca adversari, nu ca parteneri în slujba societății.

În acest context, este important de subliniat două mari erori care alimentează conflictul. Prima este ideea că toți medicii de Terapie Intensivă sunt judecați colectiv pentru acțiunile unor indivizi. A doua este concepția greșită că există standarde morale și profesionale separate și incompatibile între medicină și justiție. Aceste percepții eronate au transformat cazul Pantelimon într-o dezbatere polarizantă, în care întrebarea „Cine are dreptate?” a înlocuit discuția esențială despre dreptatea pacienților.

Pe măsură ce conflictul a escaladat, procurorii au prezentat public dovezi și interceptări pentru a-și susține acuzațiile, în timp ce medicii și-au consolidat apărarea, cerând să fie judecați doar de colegii lor din sistemul medical. Această confruntare a avut ca rezultat o dezbatere polarizantă, în care discuția despre dreptate s-a mutat din zona interesului public în zona luptei de putere.

În mod tragic, pacienții – cei care ar trebui să fie în centrul acestei discuții – au fost transformați în simple variabile într-un război de interese. Acest lucru subliniază o problemă fundamentală: dosarul Pantelimon nu mai este văzut ca o investigație penală asupra vieților pierdute, ci ca o confruntare între ceea ce pot spune procurorii despre medici și ce au voie medicii să facă, protejați de regulile interne ale profesiei.

În contextul mai larg al acestei crize, discuțiile au adus în prim-plan o problemă cronică a sistemului medical românesc: îngrijirea paliativă. În România, aceasta a fost neglijată sistematic de-a lungul decadelor, niciun ministru al sănătății neavând curajul să abordeze această problemă delicată. În lipsa unor soluții eficiente, deciziile privind viața și moartea pacienților sunt adesea lăsate la latitudinea medicilor de Terapie Intensivă, ceea ce poate duce la abuzuri și compromisuri morale periculoase.

Este crucial ca aceste planuri să nu fie amestecate. Decizia unilaterală a unui medic de a întrerupe viața unui pacient pentru a elibera un pat de terapie intensivă este o acțiune care trebuie evaluată separat de problema îngrijirii paliative deficitare. Confuzia între aceste două aspecte poate alimenta furia și agresivitatea într-o societate deja tensionată.

Pentru a preveni escaladarea acestei crize, este esențial ca autoritățile să adopte o abordare clară și responsabilă. Ministerul Sănătății trebuie să informeze constant populația, chiar și în fața unor realități neplăcute, și să se asigure că medicii nu se simt persecutați, ci sprijiniți în eforturile lor de a oferi îngrijire adecvată. În absența unei asemenea strategii, neîncrederea în justiție și în sistemul medical va continua să crească, cu efecte devastatoare asupra sănătății populației și asupra coeziunii sociale.

În concluzie, cazul Pantelimon nu ar trebui să fie despre cine are dreptate între medici și procurori, ci despre cum putem asigura un sistem de sănătate și justiție care să servească în mod echitabil interesul public și să protejeze drepturile pacienților. Numai printr-o abordare responsabilă și coordonată putem evita repetarea unor astfel de tragedii și restabili încrederea în instituțiile fundamentale ale statului.