Acțiunea ROADPOL – SPEED pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză, pe DN13 A

Acțiunea ROADPOL – SPEED pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză, pe DN13 A

SIGURANȚĂ. La data de 10 august a.c., în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier MureșBiroul Drumuri Naționale și Europene, în colaborare cu polițistii stațiunii Sovata, au acționat pe DN13A, în localitatea Chibed, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Acțiunea a fost organizată în sistem cascadă, la limită de județ și face parte din Planul de operațiuni Roadpol pentru anul 2024, desfășurându-se simultan în toate statele Uniunii Europene, în perioada 5 – 11 august a.c.

Polițiștii au utilizat aparatele radar din dotare, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.300 de lei .

Din totalul sancțiunilor, 19 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale și au retras un certificat de înmatriculare.

Reamintim faptul că, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, la nivelul județului Mureș, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 12 accidente rutiere grave, în urma cărora 2 persoane au decedat și 17 au fost rănite grav.

Acțiunile polițiștilor pentru verificarea respectării regimului legal de viteză continuă.

Fiți responsabili în trafic! Conduceți prudent și în siguranță!

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.