COLABORARE. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Asociația InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului vor colabora pentru a asigura o mai bună educare a publicului consumator pe subiectul dezvoltării durabile
Protocolul de colaborare între cele două instituții a fost semnat în data de 8 august 2024 între Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Consilierul de Stat László Borbély , și Președintele InfoCons , Sorin Mierlea .
Acest protocol de colaborare stabilește liniile directoare în ceea ce privește consultarea și susținerea reciprocă în inițierea și derularea de programe şi campanii de educare a cetățenilor în scopul conștientizării cu privire la importanța dezvoltării durabile și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG).
Parteneriatul strategic între Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului și InfoCons își propune să exploreze modalitățile de adaptare și dezvoltare sustenabilă, gestionând corespunzător și valorificând oportunitățile generate de provocările actuale, prin realizarea unor acțiuni comune pentru educarea consumatorilor pe tema importanței dezvoltării durabile.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a fost înființat pentru punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă. Departamentul coordonează activitățile de implementare și monitorizare a obiectivelor Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă , integrând datele de la diverse instituții și raportând Guvernului măsurile necesare pentru eficientizarea proceselor administrative. De asemenea, acesta monitorizează indicatorii de dezvoltare durabilă stabiliți de Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite .
InfoCons – Organizația Europeană pentru Protecția Consumatorilor – a fost fondată în 2003 pentru a răspunde nevoilor consumatorilor. Până în prezent, a desfășurat și continuă să desfășoare activități neîntrerupte, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională, fiind membră a diferitelor organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru și parteneră în programe naționale și internaționale. InfoCons este singura organizație din România cu drepturi depline în Consumers International și un membru fondator al Federației Asociațiilor de Consumatori.
Lasă un comentariu