ACCIDENT. Conducerea Azomureș a declanșat o investigație internă după ce patru muncitori au fost transportați de urgență la spital din cauza unei intoxicații cu amoniac. Incidentul a avut loc în urma unei opriri de urgență a unei instalații de pe platforma Azomureș, care a eliberat o cantitate mică de amoniac în atmosferă.
Potrivit declarațiilor companiei, amoniacul a surprins cei patru muncitori în timp ce efectuau lucrări edilitare pe acoperișul unei clădiri din apropiere. Aceștia au urmat imediat procedurile de siguranță și au părăsit zona afectată. Ulterior, a fost solicitat sprijinul medical de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), iar muncitorii au fost transportați la UPU Târgu Mureș pentru investigații suplimentare. Conform companiei, toți cei patru muncitori sunt conștienți și cooperanți.
Azomureș a transmis pe Facebook că a demarat o investigație internă pentru a determina circumstanțele exacte ale incidentului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș a efectuat măsurători prin echipajul CBRN, care au indicat absența oricărei substanțe periculoase în aer. Potrivit purtătorului de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior, muncitorii au simțit miros de amoniac în timp ce lucrau pe acoperiș și s-au retras din zonă. Amoniacul a provenit de la o instalație care a necesitat o oprire de urgență.
După retragerea din zona afectată, muncitorii au fost transportați la cabinetul medical al Azomureș, de unde s-a solicitat suportul SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță (SJA). Aceștia au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate și sunt în stare cooperantă.
Lasă un comentariu